Menu

PROBLEME FĂRĂ SFÂRȘIT

Problemele legate de mediu par sa nu se mai termine la Rm Sărat. Primarul muncipiului a fost convocat, ieri, la Ministerul Mediului Pădurilor și Apelor, pentru a prezenta, împreună cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Buzău, situația batalului fostei Rafinării Venus Oil Reg. Acest obiectiv se numără printre depozitele neconforme care au depășit termenele de închidere asumate prin obligațiile de mediu și pentru care România a fost condamnată deja, urmând a fi sancționată de Comisia Europeană prin plata unor amenzi foarte mari.

Deși nu se face vinovată de situația de la Oil Reg, Primăria Rm. Sărat va fi nevoită în curând să preia și închiderea acestui depozit. Potrivit edilului din Rm Sărat, această problemă vine la foarte putin puțin timp după ce Primăria a preluat obligațiile de mediu pentru închiderea unui alt depozit neconform, în curtea fostei Rafinării Venus Oil Reg, o suprafață de câteva hectare care trebuie ecologizată. Pentru acest obiectiv au fost deja demarate demersurile pentru depunerea unui proiect de închidere cu fonduri europene. Mai mult, în urma cu doi ani, administrația din Rm Sărat a închis și depozitul de deseuri periculoase al societății Fermit, iar acum a demarat procedurile pentru închiderea depozitului de deșeuri municipale.

Pentru rezolvarea tuturor acestor probleme de mediu, Primăria Rm. Sărat va fi nevoită să acceseze noi proiecte pentru obținerea fondurilor necesare.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>