Menu

BANI DE LA STAT PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂ

Cei care doresc să-şi îmbunătăţeacă locuinţele din punct de vedere energetic ar putea primi până la 15.000 de euro din partea statului, printr-un nou program anunţat de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Programul denumit “Casa Eficientă Energetic” ar putea demara, pentru prima dată, anul acesta, iar de el ar putea beneficia intre 6000 si 8000 de proprietari. Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a declarat ca a fost programat un buget total de 429 de milioane de lei.

Programul ar urma să finanţeze sisteme de încălzire, iluminat ecologic şi sisteme de izolaţie termică.  Programul nu se adresează numai persoanelor fizice, ci  si instituţiilor publice. Pentru acestea, bugetul va fi separat şi este calculat la 384 de milioane de lei. Deocamdata, programul Casa Eficientă Energetic este in stadiul de pregatire, urmand ca autoritatile sa finalizeze ghidurile de finanţare, iar apoi sa stabileasca un calendar de aplicare a programului.
În trecut s-au mai desfăşurat programe similare. Unul dintre acestea s-a derulat inclusiv în 2019 şi s-a numit Casa Verde. Prin intermediul acestuia, statul român finanţa instalarea de sisteme fotovoltaice, pentru generarea de energie electrică din surse total ecologice. De asemenea, prin programul Casa Verde Plus, romanii primeau ajutor de la stat pentru  achiziţionarea de  materiale izolatoare organic-naturale, in vederea reducerii consumului energetic al clădirilor.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>