Menu

ROMÂNIA ÎȘI ÎNCHIDE ȘCOLILE ȘI GRĂDINIȚELE

Şcolile și grădinițele din toată țara se închid incepand de maine, 11 martie, timp de 8 zile. Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă  a decis aseara închiderea cursurilor in invatamantul preuniversitar, în perioada 11 martie – 22 martie, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de evoluţia situatiei.

Premierul Ludovic Orban a declarat ca masura este una preventiva si ca la baza deciziei au stat mai multe motive.

Unul dintre argumente este legat de o creştere estimată a riscului de intrare în ţară a unor persoane care vin din zone cu o largă răspândire a epidemiei.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a precizat în aceeaşi conferinţă că măsura suspendării cursurilor de referă la toate unităţile de învăţământ, fie ele de stat sau private.

Ministrul a explicat si de ce a fost luata decizia de a se suspenda cursurile in unitatile de invatamant pe 11 martie si nu incepand de astazi.

Tot ieri, in cadrul Comitetului National pentru Situaţii Speciale de Urgenţă s-a luat decizia de a suspenda, începând de astazi, transporturile rutiere şi feroviare către Italia şi din această ţară către România. Masura va fi valabila pana la 31 martie.

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Marcel Vela, a  spus că operatorii de transport rutier care efectuează curse care tranzitează Italia au obligaţia de a comunica cetăţenilor români care se vor îmbarca din Italia către România faptul că vor intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul României şi îşi vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declaraţii pe propria răspundere la îmbarcarea în autobuz.

Aceeasi obligatie o au si operatorii feroviari, care vor trebuie sa ii inştiinţeze pe  cetăţenii străini că nu li se va permite trecerea frontierei României dacă vin cu escală din Italia.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>