Menu

SE ADÂNCEȘTE MISTERUL

Se adâncește misterul în cazul celor doi veri vindecați de Covid-19 și apoi retestați pozitiv. Autoritățile din orașul Pătârlagele, unde bărbații locuiesc, susțin că cei doi au fost rupți complet de comunitate în cele 12 zile de izolare. Bărbați au locuit împreună, în gospodăria unuia dintre ei, pe care polițiștii din localitate nu au scăpat-o din ochi.
Primarul din Pătârlagele susține că nu a primit niciun indiciu din partea vecinilor care să demonstreze că cetățenii autoizolați la domiciliu ar fi părăsit gospodăria ori au primit vizite. De aprovizionarea lor cu alimente și produse necesare igienei s-au ocupat câteva rude, care obișnuiau să le lase cumpărăturile la poartă.
În orașul Pătârlagele, s-a răspândit deja vestea că doi concetățeni infectați cu Covid-19, așa cum atestă ultimele analize, au stat două săptămâni în mijlocul comunității. Teama a pus stăpânire pe unii dintre ei, mulți convinși că falsul rezultat negativ i-ar fi putut relaxa pe cei doi veri pe durata autoizolării. Sunt însă și localnici convinși că măsurile de protecție și mâna lui Dumnezeu le-au stat pavăză împotriva maladiei.  
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat joi că a dispus o anchetă pentru a se vedea ce s-a întâmplat în cazul celor doi buzoieni. Bărbatul de 46 de ani a revenit în țară împreună cu vărul său, în vârstă de 29 de ani, în data de 9 martie, când au intrat în carantină în fosta tabără școlară de la Arbănași. Primele teste cu probele prelevate de la cei doi au ieșit negative, însă la cele din a 12-a zi de carantină au arătat că sunt contaminați, deși niciunul nu avea simptome de boală.
Ambii bărbați au fost transferați la Institutul „Matei Balș” din Capitală, iar după câteva zile de tratament testele au ieșit din nou negative, motiv pentru care au fost externați, dar cu obligația de a se izola 14 zile la domiciliu.
După 12 zile, testele le-au ieșit iar pozitive. Marți, cei doi buzoieni au fost internați în Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, însă nici de această dată nu au simptome. Le-au fost refăcute analizele, inclusiv radiografia pulmonară, care nu arată că ar fi probleme.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>