Menu

MESAJ DE PAȘTE

Pentru prima dată în istoria României, Sfintele Paști, cea mai mare Sărbătoare a creștinilor, va fi marcată cu totul diferit: nu mai ieșim din case, nu mai mergem la Biserică, nu ne mai vizităm rudele și prietenii, nu mai ieșim la iarbă verde. Totul din cauza pandemiei cu coronavirus care a provocat nenumărate decese atât în țară, cât și în lume. Din fericire, în prezent, niciun buzoian nu figurează printre decesele înregistrate la nivel național.

Buzăul se situează între primele 5 județe din țară cu cel mai mic număr de cazuri confirmate cu coronavirus. Prefectul județului, Leonard Dimian, consideră că această situație se datorează, pe de o parte, măsurilor luate de autorități, iar pe de altă parte, buzoienilor care au înțeles gravitatea situației și s-au comportat exemplar. Prefectul Buzăului face din nou un apel la adresa cetățenilor să respecte cu strictețe prevederile Ordonanțelor Militare.

În acest an, slujbele religioase se vor oficia fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau apropierea bisericilor. Sfânta Lumină venită de la Ierusalim va fi distribuită în parohii de către personalul clerical si voluntari, sâmbătă, începând cu ora 20.00.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>