Menu

DOSARE ȘI AMENZI, ÎN STAREA DE URGENȚĂ

Și buzoienii au suportat cu greu restricțiile impuse de autorități pe perioada stării de Urgență. Dovadă că în unele cazuri încălcările prevederilor Ordonanțelor Militare s-au materializat în amenzi usturătoare și chiar dosare penale. Astfel, de la declanșarea stării de urgență și până în prezent oamenii legii din Buzău au întocmit 12 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, dintre care 8 numai de către Poliție.

De asemenea, încălcările Ordonanțelor Militare au provocat pagube serioase în buzunarul unor buzoieni. Începând cu 16 martie și până în prezent, forțele de ordine au dat amenzi de peste 11 milioane de lei.

Începând cu 2 aprilie, prin ordonanță de urgență, valoarea amenzilor pentru nerespectarea regimului stării de urgență a fost majorată. Astfel, pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare amenda minimă este de 2.000 lei și cea maximă de 20.000 lei. Pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare sanctiunile pornesc de la 10.000 de lei, până la 70.000 de mii de lei. Starea de urgență pe teritoriul României a fost instituită prima dată prin decret prezidențial pe 16 martie. Ulterior, președintele Klaus Iohannis a prelungit starea de urgență până pe 15 mai.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>