Menu

STRĂZI ASFALTATE DEGEABA

Străzi asfaltate degeaba. Așa se poate spune despre cele 41 de artere din Rm. Sarat, care au fost modernizate cu bani europeni, dar care au fost grav deteriorate pentru că Primăria a permis interventii si bransari la utilitati.  Proiectul de modernizare si asfaltare a strazilor din Rm Sărat cu fonduri europene s-a finalizat în luna noiembrie 2015. Conform contractului de finanțare, lucrările au o garantie de cinci ani, perioada in care nu este permisa nicio interventie care ar putea duce la pierderea acesteia. De asemenea, in cazul in care apar situatii urgente, constructorul solicita respectarea unor reguli stricte. Se pare însă ca Primaria Rm. Sarat nu a tinut cont de acest aspect.

Viorel Holban precizeaza ca, în perioada în care a fost primar al municipiului, nu a dat niciun aviz de interventie ori bransare. De asemenea, el i-a avertizat pe cetatenii ca nu se mai pot bransa la reteaua de utilitati pe o perioada de cinci ani.

Fostul primar mai subliniaza ca si in cazul altor artere, asfaltate in urma unui credit furnizor, actuala administratie locală a procedat la fel: a permis locuitorilor sa se branseze in timp ce lucrarea inca era in garantie.

Actualul primar din Rm Sărat, Sorin Cîrjan, afirma ca lucrările de modernizare a celor 41 de artere nu si-au pierdut garantia si ca cele mai multe interventii realizate pe strazile respective au fost realizate din cauza unor avarii. Potrivit edilului, Compania de Apă a executat lucrari de refacere a unor retele vechi, neinlocuite in momentul asfaltarii strazilor. Sorin Cîrjan amintește și de obligativitatea impusa de Mediu, de a permite locuitorilor sa se branseze la reteaua de apa si canalizare, inclusiv pe strazile cuprinse in acest program.

Sorin Cîrjan afirmă că Primăria Rm Sărat a corespondat permanent, atat cu societatea care a executat lucrarile, cat si cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud Est Braila, agenție care monitorizeaza implementarea proiectelor cu fonduri europene, si a primit acordul pentru realizarea interventiilor.

Gabriel Ionică, fost consilier al primarului Viorel Holban pe probleme de administrare a domeniului public si fost director al Administrației Domeniului Public Rm. Sarat, il contrazice însă pe actual edil al municipiului. Ionica sustine ca exista un acord al constructorului pentru realizarea interventiilor pe strazi, dar numai respectand anumite conditii stricte, lucru pe care autoritatile locale nu l-ar fi facut.

Ionica afirmă că a solicitat Primariei Rm Sărat, prin institutiile abilitate, sa urmareasca interventiile si calitatea lucrarilor realizate pe domeniul public si, desi exista niste reguli precise, ce trebuie respectate, acestea au fost ignorate. Gabriel Ionica precizeaza ca autoritatile locale nu au respectat conditiile impuse de constructor. Ba, mai mult, pe niciuna din cele 41 de strazi nu s-a intervenit apeland la mijloacele constructorului, ci la cele ale  ADP Rm. Sarat, dar nu in baza garantiei, ci in baza comenzii date de Primarie, deci pe banii comunitatii.

Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene prin care au fost modernizate cele 41 de artere din Rm Sărat a fost de peste 4 milioane de euro.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>