Menu

INTERNAȚI SUB TRATAMENT

Cei 12 pacienți depistați cu COVID 19 în cartierul Poștă din Buzău și transferați la Spitalul Municipal Râmnicu se simt relativ bine. Managerului unității medicale din Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu, spune că starea noilor pacienți este destul de bună, 8 dintre aceștia prezentând simptome specifice virusului. Cei 12 pacienti, toți adulți, au fost din nou investigati, iar în cursul zilei de astăzi au primit si tratamentul necesar.

Pentru a face față noului val de pacienti, la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat a fost detașat, de la Buzău, și un medic epidemiolog.

O altă veste bună este faptul că încă un pacient din Spitalul Municipal Râmnicu Sărat a fost externat. În situația în care nu ar fi apărut cei 12 pacienți de etnie rromă, contacți direcți ai buzoianului revenit din Ialomița, la unitatea spitalicească ar mai fi fost, acum, sub tratament doar două persoane. Chiar și în noile condiții, conducerea spitalului afirmă că unitatea dispune în acest moment de tratamentul necesar, de echipamente, iar activitatea medicală se desfășoară fără sincope.

Spitalul Municipal din Rm. Sarat a fost desemnat oficial drept unitate suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19 pe 31 martie.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>