Menu

SPECTACOL DE CULORI, LA GALERIILE DE ARTĂ

Spectacol de culori, la Simezele Galeriilor de Artă „Ion Andreescu” din Buzău. Este vorba despre expoziția de pictură a artistului plastic buzoian Florin Grigore, al cărui vernisaj a avut loc, ieri, în condiții speciale impuse de pandemie doar în prezența familiei și prietenilor pictorului. La eveniment a ținut să fie prezent și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, de altfel prieten al artistului plastic.

Despre operele pictorului buzoian Florin Grigore, prezentate în cadrul expoziției, a vorbit și gazetarul Gheorghe Vasile.

În lucrările sale, Florin Grigore a reușit să surprindă ipostaze inedite din natură, fie că e vorba de Litoral, Delta Dunării sau munte, care trezesc, deopotrivă, emoții și nostalgie. Artistul spune că, dincolo de situația sanitară gravă, perioada pandemiei a avut și efecte benefice: izolarea în zona de munte a județului, acolo unde locuiește, a însemnat pentru el mai mult timp dedicat pasiunii sale de o viață, pictura.

Florin Grigore are la activ numeroase expoziții, atât în țară, cât și în străinătate. Sculptor la origine, odată cu trecerea anilor, artistul a îndrăgit mai mult pictura, artă căreia spune că i se va dedica toată viața.

Expoziția de pictură semnată Florin Grigore poate fi vizitată, la Galeriile de artă din Buzău, de luni până vineri, între orele 13.00 – 16.30.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>