Menu

UN NOU SALT

Un nou salt al numărul de noi îmbolnăviri cu Sars Cov 2 în județul Buzău. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului au fost confirmate 24 de cazuri de COVID 19, 2 pacienți fiind testați și diagnosticați în laboratoare private. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 16 și 80 de ani și au fost internați, atât la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, cât și la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

Grav este că noul coronavirus a ajuns și în Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca. O pacientă care era internată aici și o alta, care fusese spitalizată în secția exterioară de la Ojasca, au fost confirmate cu COVID-19. După ce au fost testate pozitiv, cele două femei au fost transportate și internate la Spitalul Municipal din Rm. Sărat, unde sunt tratate de virusul SARS-COV-2, dar și de afecțiunile psihice pe care le au. Una dintre ele are inclusiv sechele în urma unui accident vascular cerebral. De asemenea, încă un angajat al Inspectoratului Județean de Poliție Buzău a fost confirmat cu infecție cu coronavirus. Astfel, în acest moment, instituția ajunge să numere 9 angajați bolnavi de COVID-19.

Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 883, 550 persoane fiind declarate vindecate și externate. De asemenea, numărul total de decese Covid-19 înregistrat, în județul Buzău, de la începutul pandemiei, este de 24.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>