Menu

LISTĂ CU SURPRIZE

Mari surprize, pe lista de candidați a PSD pentru Consiliul Local Municipal Buzău la alegerile din 27 septembrie. Pentru a acoperi o paletă cât mai largă de specializări, edilul Constantin Toma, candidat pentru încă un mandat în fruntea Primăriei Buzău, a promovat pe lista de consilieri oameni tineri, care au performat în medicină, educație, afaceri sau chiar în gastronomie. În frunte cu actualul primar, unii dintre cei 28 de candidați propuși de PSD pentru Consiliul Municipal Buzău și-au depus astăzi candidatura. Constantin Toma a declarat că își dorește alături de el o echipă puternică, în contextul în care toate sondajele îl creditează cu prima șansă pentru funcția de primar.

Printre noutățile propuse de PSD pentru Consiliul Municipal Buzău se numără și Aurel Gubandru, fost prefect și parlamentar, dar și director al Regiei Autonome Municipale, dar și două ,,achiziții” de la Partidul Național Liberal. Este vorba despre George Vlad și Nicolae Șerban.

De asemenea, pe lista de consilieri locali a PSD se regăsesc și doi buzoieni reveniți din Anglia si, respectiv, Germania. Unul dintre ei este Cristinel Dobre, cunoscut ca și Cristi Ice, multiplu medaliat la competițiile gastronomice internaționale. Celălalt candidat, revenit în Buzău din străinătate, este Oana Matache, care și-a făcut studiile universitare în străinătate.

Primarul Constantin Toma a precizat ca a avut mână liberă din partea președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, în a-și alege noua echipă de consilieri locali. Potrivit Autorității Electorale Permanente, 18 august este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale care vor avea loc în 27 septembrie.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>