Menu

INFRASTRUCTURĂ MODERNIZATĂ CU BANI EUROPENI

Două noi proiecte de investiții ar putea fi realizate în județul Buzău cu bani europeni. Primul proiect vizează modernizarea drumului care leagă localitățile Vintilă Vodă și Plaiul Nucului. Tronsonul de drum judeţean propus pentru reabilitare, lung de 20 de kilometri, reprezintă unica legatură a localităţilor Lopătari, Mînzăleşti şi Vintilă Vodă cu drumul european  85, cu care se intersectează în comuna Mărăcineni. În cazul în care finanțarea se aprobă în acest an, lucrările de reabilitare a acestui tronson de drum ar putea începe în 2021.

Al doilea proiect urmărește valorificarea potențialului turistic al județului Buzău. Investiția are în vedere punerea în valoare a unor obiective turistice sau monumente istorice care ar putea atrage mai mulți turiști. Un astfel de obiectiv este Ansamblul roman de la Pietroasele, care va fi pus în valoare cu ajutorul banilor europeni.

Ambele proiecte au fost aprobate vineri, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Buzău. În ultimii ani, numeroase obiective, atât din infrastructura rutieră, cât și cea turistică au fost modernizate, prin accesare de fonduri europene.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>