Menu

DEBUTUL NOULUI AN ȘCOLAR, MARCAT DE PANDEMIE

S-a terminat vacanța de vară! De luni, toți copiii vor reveni la școală sau grădiniță. Din păcate, noul an școlar va debuta în condiții speciale, din cauza pandemiei. Este o situație inedită pentru învățământul românesc. În acest context, șeful învățământului buzoian, profesorul Ionel Meiroșu, spune că toate școlile și grădinițele din județ sunt pregătite să își reia cursurile în condiții cât mai bune, evident ținând cont de măsurile restrictive impuse de autoritățile sanitare.

Din păcate, părinții trebuie să știe că luni dimineață, în nicio unitate de învățământ nu se va mai organiza festivitate pentru deschiderea anului școlar.

Conducerea Inspectoratului Școlar aduce vești bune pentru școlarii din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, din orașul Pătârlagele și comuna Cernătești. În aceste localități, s-a dat liber pentru aplicarea scenariului verde, în funcție de capacitatea unităților școlare de a primi toți elevii în bănci, în condiții de distanțare fizică de un metru.

În județul Buzău, funcționează 484 de unități școlare și preșcolare. În 387 de unități de învățământ se va aplica scenariul verde, adică toți elevii vor fi in clasă, iar în 97 unități de învățământ, se va aplica scenariul galben, adică o parte în clasă, alta, online.  În nicio unitate de învățământ nu se aplică scenariul roșu, cel în care lecțiile se desfășoară doar online.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>