Menu

FĂRĂ BANI DE SALARII

Salariații căminelor de bătrâni, centrelor de copii precum și cei din alte așezăminte de asistență socială și protecția copilului din județul Buzău sunt în pericol să nu-și mai primească salariile în ultimele două luni ale anului. Bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău ar fi trebuit să fie asigurat în proporție de 90% de la bugetul de stat, alocat de Guvern, iar diferența de 10% să fie suportată din bugetul Consiliului Județean. Anul acesta, Guvernul a alocat însă mai puțin de 30% din sumele necesare funcționării Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, restul efortului financiar fiind suportat de Consiliul Județean Buzău. Cum fondurile sunt insuficiente pentru achitarea salariilor din lunile noiembrie și decembrie, Consiliul Județean a trimis adrese către Guvern pentru a fi alocate sumele necesare.

Conducerea Consiliului Judedețean dă însă asigurări că, în cazul că Guvernul nu va aloca sumele necesare funcționării Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, aceste fonduri vor fi suportate de către Consiliul Județean, prin rectificare de buget.

Un calcul arată că ar mai fi nevoie de 28 de milioane de lei pentru ca toți angajații căminelor de bătrâni și centrelor de copii să-și primească salariile și în lunile noiembrie și decembrie.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>