Menu

LUCRĂRI BLOCATE LA PASAJUL DE LA GARĂ

Începute în luna februarie, lucrările de reabilitare a pasajului subteran de la Stația CFR Buzău au fost sistate la începutul verii și nu s-a mai lucrat la acest obiectiv. În luna iunie, constructorii au constatat că structura de rezistență a plafonului pasajului este grav deterioarată, în urma infiltrațiilor de apă, existând chiar pericolul prăbușirii.

Reabilitat de primărie, pasajul se află în administrarea Regionalei CFR Galați. Edilul Buzăului spune că a prezentat această situație, atât conducerii Ministerului Transporturilor, cât și direct șefului Guvernului, Ludovic Orban, într-o întâlnire recentă a premierului cu primarii de municipii și orașe.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor au transmis Primăriei Buzău că pasajul de la Gara CFR, alături de alte obiective din țară, va intra într-un proiect de modernizare cu bani europeni. Edilul Constantin Toma se arată însă sceptic și crede că – în caz că proiectul va primi finanțare – ar putea dura 3 sau chiar 4 ani până când pasajul va intra în reabilitare.

Lung de 200 de metri, pasajul de la Gară asigură accesul cetățenilor către liniile de cale ferată, dar și către două cartiere ale orașului, Poștă și Mihai Viteazu.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>