Menu

AMBULANȚĂ, IMPLICATĂ ÎNTR-UN ACCIDENT TRAGIC

O femeie a murit, iar o doctoriță a fost grav rănită, ieri seară, într-un cumplit accident, în care a fost implicată o ambulanță din Buzău. Accidentul a avut loc, în jurul orei 20.00, în localitatea Mărășești, din judeţul Vrancea, pe șoseaua europeană 85. În urma impactului au fost răniți şi ceilalţi membri ai echipajului de la Serviciul de Ambulanță Buzău.

Femeia care a decedat în accidentul din Vrancea avea 74 de ani. Ea se prezetase de dimineață, alături de soțul ei, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalulului Judeţean Buzău, cu afecţiuni pulmonare severe. În urma analizelor, s-a constatat că femeia era infectată cu SARS-CoV-2.

Pentru că nivelul de saturaţie în sânge coborâse aproape de 70 la sută, femeia trebuia să fie transferată la Terapie Intensivă.  Din păcate, cele 12 paturi din secția ATI a Spitalului Județean Buzău erau ocupate, iar medicii au căutat soluții pentru transferul pacientei în alte secții ATI din țară.

Din păcate, Mariana Pruteanu,  doctorița de la Serviciul  Județean de Ambulanță Buzău, a suferit răni grave în accident. Ea a fost transferată, de la Spitalul Județean Focșani, acolo unde a ajuns imediat după accident, la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală. Ceilalți doi membri ai echipajului, șoferul și asistentul medical, care au fost și ei răniți, se află în afara oricărui pericol. În urma accidentului, șoferul de pe salvare a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>