Menu

Social
AU SCĂPAT CA PRIN MINUNE

Teribil accident de circulație în această dimineață pe șoseaua de centură a municipiului Buzău. Un autovehicul Opel a fost izbit puternic din spate de un camion. În ciuda impactului violent şi a faptului că autoturismul a fost grav avariat, șoferul și un pasager al mașinii au scăpat ca prin minune doar cu răni ușoare. Polițiștii spun că de vină este șoferul camionului, care nu a respectat distanța regulamentară față de autovehicolul din față.

Accidentul s-a produs în jurul orei 9, pe Șoseaua de centură a orașului Buzău, în apropierea Fabricii de bere. În timp ce încerca să vireze la stânga, șoferul unui autoturism Opel a fost izbit violent de către un camion de mare tonaj, condus de un tânăr de 29 de ani, din județul Vrancea. Autoturismul izbit a ricoșat apoi într-un autoturism Mini Cooper, care circula regulamentar din sens opus. Ca prin minune, șoferul autoturismului Opel, un buzoian în vârstă de 45 de ani, și pasagerul din dreapta, un bărbat în vârstă de 43 de ani, au scăpat doar cu răni ușoare. Asta, în condițiile în care motorul mașinii în care se aflau cei doi a fost proiectat la o distanță de peste 30 de metri de caroserie. Pasagerul mașinii a fost transportat la spital, pentru îngrijiri.

Potrivit polițiștilor de la Rutieră, vinovat de producerea acestui accident este șoferul camionului, un tânăr de 29 de ani, din județul Vrancea, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față. Timp de două ore, traficul în zonă s-a desfășurat îngreunat, pe un singur fir.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>