Menu

Social
GRĂDINĂ FĂRĂ VIZITATORI

Patru hectare pe care cresc 200 de specii și soiuri de arbori, arbuști, plante aromatice și flori. Este grădina botanică de langă Ploiești, pe care nu o viziteaza mai nimeni. Și asta pentru că puțini știu de existența ei. Cei care au grijă ca grădina să arate impecabil, spun că iubitorii de natură au ce vedea aici, mai ales că sunt zeci de specii rare, întalnite doar în atlasele botanice.

Amenajarea Grădinii Botanice a început acum 7 ani, iar inaugurarea ei a avut loc în toamna anului trecut. S-a muncit din greu la plantarea a mii de arbori, arbuști, trandafiri și tot felul de specii de plante. Grădina este structurată în patru zone- grădinile engleză, italiană, franceză și sectorul alpin. În fiecare dintre ele există plante rare, vedete, așa cum le numesc horticultorii și care fac spectacol în grădină. Printre ele se numără și arborele lalea. Printre plantele expuse, aduse în mare parte din Ungaria și Italia, vizitatorii vor putea admira arțari norvegieni sau roșii, pin moale, tei argintiu sau disco belle. Și arborele Iudei este unul deosebit de frumos și rar în Romania. Ghidul nostru prin grădină nu știe despre care arbore sau plantă să vorbească mai întai. Este sezonul cand înfloresc toate plantele, iar imaginea este una de vis. Din păcate vizitatorii sunt foarte puțini.

Proiectul de extindere a Gradinii Botanice prevede inclusiv construirea unei clădiri cu birouri şi laboratoare, a unui Planetariu si a unui Vivariu unde vor fi prezentate expoziţii de reptile şi păsări. Complexul va avea si un teatru de vară si piramide din sticlă după modelul celei de la Muzeul Luvru. In prezent, pretul unui bilet de vizitare este de doar 2 lei.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>