Menu

Satira
TIMIZI ÎN PUBLIC

Încă un sondaj dezvăluie latura, pe cât de sfioasă, pe atât de enigmatică a poporului român. Cică, cea mai mare spaimă a românilor este să vorbească în public. Nu ne e frică de întreţinere, bănci, scumpiri, şomaj şi alte drăcii, ci avem o altă mare angoasă: să ciripim în faţa altor oameni. Ne-o fi teamă că facem greşeli gramaticale iremediabile, că ne bâlbâim deloc estetic sau avem emoţii teribile?

Cei mai sfioşi dintre noi susţin că simt o gol în stomac sau că li s-a golit creierul ori de câte ori trebuie să vorbească unui public. Cum ar veni, au emoţii copleşitoare. Adevărul este că şi eu simt deseori că am creierul gol, dar nu neapărat pentru că sunt silit să transmit ceva memorabil unor spectatori.
Totuşi, aşa timizi cum suntem, avem şi specimene care n-au nicio nelinişte când vorbesc în public. Ba chiar ai senzaţia că ar vorbi zile întregi numai ca să se audă. Bineînţeles, este vorba despre politicieni, oameni care au aşa un vocabular bogat încât păcălesc constant, şi alfabetul, şi Parlamentul…

(Aruncă-ţi un ochi şi pe www.pezevenchi.ro)

pezevenchi

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>