Menu

Cultural
CASTIGATE DUPA 13 ANI

Schițele pictorului Nicolae Grigorescu au fost caștigate de Primăria Campina, după 11 ani de procese și doi de așteptare. Din păcate însă, administrația locală nu are spațiu unde să le expună. Mai ales că sunt extrem de fragile și nu pot fi expuse la lumină solară. În plus, trebuie luate măsuri de securitate, valoarea schițelor depășind un milion și jumătate de euro. Pană cand primăria Campina va găsi o soluție, schițele sunt în custodia Muzeului de Artă din Ploiești.

11 ani s-au luptat juriștii Primăriei Câmpina, pentru a câștiga în instanță 202 schiţe în creion și peniţă ale pictorului Nicolae Grigorescu, iar alți doi ani să intre în posesia lor. Valoarea lor nu a fost estimată oficial, dar se pare că depășește suma de 1,5 milioane de euro. Schițele au fost cumpărate de administrația locală, în 1939, de la Gheorghe N. Grigorescu, fiul marelui pictor. S-a plătit atunci pentru ele 600.000 de lei. Din 2002, municipalitatea s-a judecat cu Ministerul Culturii şi cu Muzeul Naţional de Artă, unde se aflau schițele. După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Primăriei Câmpina, Ministerul și muzeul au fost obligate să înapoieze lucrările lui Grigorescu. Schițele nu pot fi încă expuse la Câmpina, din cauza lipsei unui spațiu adecvat. Ele au fost aduse, în condiții speciale de securitate, din depozitele Muzeului Naţional de Artă al României în cele ale Muzeului de Artă din Ploiești.

Transportul schițelor lui Grigorescu s-a făcut sub paza a patru polițiști locali, care au fost înarmați pe tot parcursul drumului. Schițele pictorului Grigorescu vor rămane la Ploiești pană pe 31 decembrie 2015. Ele au fost studiate bucată cu bucată, înregistrate și ambalate special pentru a nu se deteriora. Schițele reprezintă temele favorite ale pictorului Nicolae Grigorescu: care cu boi, țărani și țărăncuțe.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>