Menu

Regulile jocului s-au schimbat radical, iar accesarea fondurilor europene este tot mai greoaie. O spun autorităţile, din Rm. Sărat, care afirmă că pentru exerciţiul financiar 2014-2020 sunt impuse multe condiţii greu de îndeplinit. Acesta este şi motivul pentru care, la nivel naţional, au fost depuse proiecte doar pentru accesarea...

Citește...

Sume importante au fost alocate judeţului Buzău de Guvern prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală! Aproape 750 de milioane de lei vor ajunge până în 2020 în judeţ pentru finanţarea a 131 de proiecte. În cadrul acestui program vor beneficia de finanţare 34 de unităţi de învăţământ, inclusiv Colegiul...

Citește...

Au învăţat, astăzi, la Buzău, de la specialişti, cum să acceseze fonduri europene pentru proiectele pe care vor să le deruleze în perioada următoare. Este vorba despre reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi ai unor ONG-uri din regiunea de sud-est care au primit informaţii preţioase despre accesarea de fonduri...

Citește...

Accesarea de fonduri europene pentru realizarea unor investiţii importate este o prioritate la Rm Sărat! Consiliul Local Rm Sărat a aprobat ieri Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului pentru perioada 2014-2023, care cuprinde proiectele pe care autorităţile vor să le pună în practică. Includerea acestor proiecte în strategia...

Citește...

Noi strazi ar putea fi asfaltate in 2017 la Rm. Sarat! Chiar astazi, reprezentantii Primariei au depus la Ministerul Dezvoltarii Regionale un proiect care vizeaza modernizarea a 55 de artere din municipiu. Valoarea totala a investitiei se ridica la aproximativ 19 milioane de lei, iar proiectul ar urma sa...

Citește...

O echipa de oameni onesti si ambitiosi, dornici sa schimbe modul in care se face politica in Romania. Este propunerea cu care liberalii vin in fata alegatorilor in aceasta campanie electorala. Candidatul aflat pe poziţia a treia pe lista PNL Buzău pentru Camera Deputaţilor, ramniceanca Larisa Violeta Ene, si-a...

Citește...

Liderul PMP Rm. Sarat, Adrian Alin Iancu, candidat pe lista Partidului Miscarea Populara Buzau pentru Camera Deputatilor a prezentat astazi cateva dintre proiectele pe care formatiunea din care face parte si le-a propus la nivel national. Acesta considera ca proiectele care sunt aduse in fata alegatorilor sunt viabile si...

Citește...

Lipsa banilor impiedica deseori dezvoltarea unor proiecte importante pentru comunitate. Se intampla si la Rm Sarat unde Primaria a renuntat la amenajarea unei noi gradinite cu program prelungit in cladirea unei centrale termice dezafectate. Municipalitatea nu dispune de bani la buget pentru o astfel de investitie si nici nu...

Citește...